Orase din Romania construite in stil Vauban Sâmbătă, aug. 24 2013

Multe orase din Romania poarta inca amprenta  istoriei milenare a poporului roman.

In Transilvania si in Banat , influentele occidentale in arhitectura romaneasca sunt evidente, de la planul urbanistic al  orasului -odinioara cetate -la detalii de arhitectura .

Sébastien Le Prestre de Vauban (1633-1707), un inginer militar al regelui Louis XIV de Vauban, este cel care  a pus temelia stiintei moderne a fortificatilor- fortareata-bastion cu forma stelara), sistem care a schimbat Europa.

Stilul Vauban este intalnit si in Romania, la orase importante precum: Arad, Alba Iulia,Oradea,Timisoara.

Dintre toate, cetatea Aradului este cea care s-a conservat cel mai bine in timp.

Leave a Response »

 

Cultură și Civilizație Românească‎ …pe înțelesul celor mici Duminică, mai 26 2013

In luna mai 2013, la clasa a IVa A  , Scoala primara Narni Scalo ( Umbria), clasa unde invata cinci copii romani, s-au desfasurat  lectii de Cultura si Civilizatie romaneasca  pe intelesul celor mici.

Dupa vizionarea unor  filme si imagini alese tematic si insotite de explicatiile profesorului LCCR Gina Dumitriu, elevii au fost  organizati in doua ateliere de lectii aplicative  folosind tehnica picturii si a modelajului cu material DAS.

Prima tema a fost dedicata Culturii populare recunoscuta  de UNESCO (Ceramica de Horezu) iar a doua  Culturilor preistorice de pe teritoriul romanesc ( Cultura Cucuteni – Ganditorul de la Hamangia ).

__________________________________________________________________________________________

N.B. Fotografiile publicate pe acest site nu pot fi preluate de alte site-uri fara consimtamantul autorilor.

Leave a Response »

 

Pe aici nu se trece! Duminică, mart. 10 2013

Bătălia de la Mărășești (6-16 august 1917) a fost cea mai importantă operațiune militară desfășurată de Armata Română în timpul Primului Război Mondial, fiind totodată și una din cele mai importante operații desfășurate de trupele aliate pe parcursul războiului.

A fost o operațiune complexă, de apărare și menținere a liniei frontului punctată cu numeroase riposte ofensive din partea românilor, în condițiile în care armata rusă era în plină disoluție revoluționară.

Generalul german von Morgen, comandantul Corpului I, consemna în memoriile sale: „Rezistența dușmanului, în special a românilor, a fost neobișnuit de dârză și s-a manifestat prin 61 de contraatacuri … în decursul celor 14 zile de luptă. Ele au condus mai ales la lupta cu baioneta.” ^[

În inima românilor, această bătălie are un loc special datorită eroismului de care au dat dovadă ostașii români și a faptelor de arme ale sublocotenentului Ecaterina Teodoroiu, căpitanului Grigore Ignat, generalului Eremia Grigorescu, dar mai ales datorită legendarei expresii Pe aci nu se trece!.

Planificarea germană a denumit operațiunea „Bătălia de străpungere de pe Putna și Șușița”, făcând parte din complexul strategic de rupere a frontului Moldovei împreună cu Bătălia de la Oituz (a treia bătălie de la Oituz) din 8-22 august 1917.

Germano-austro-ungarii au plasat în dreptul localității Mărășești o forță de lovire de 12 divizii cu peste 1100 tunuri – una dintre cele mai mari densități artileristice .

Începută ca o bătălie de urmărire a forțelor rusești – care nu mai doreau să lupte, bătălia s-a transformat treptat într-o încercare foarte costisitoare de „a sfărâma armata română din Moldova”, după cum chiar mareșalul Hindenburg, șeful Marelui Stat Major german, afirma.

Cotidianul „Times” scria că „Apărarea frontului la Mărășești a fost cea mai strălucită faptă de arme săvârșită vreodată de români …

 

 

 

 

 

 

Leave a Response »

 

Masacrul de la Fântâna Albă Duminică, mart. 10 2013

 Masacrul de lângă satul bucovinean Fântâna Albă, a secerat vieţile miilor de români care porniseră din satele de pe Valea Siretului spre Ţara-mamă în ziua de 1 aprilie 1941.  În rândurile ce urmează descoperiţi mărturiile adunate de la supravieţuitorii masacrului din satul Cupca şi aşternute pe paginile cărţii “Viaţa trece, amintirile rămân” de Magdalina Morar.

“După „alegerile libere” din iarna anului 1941 bucovinenii s-au convins că sub ocupaţia sovietică nu mai era chip de trăit. Oamenii dacă se întâlneau undeva pe drum, luând capăt de vorbă, nu se mai întrebau de sănătate, ci vroiau să afle unul de la altul cine a mai fost arestat, cine a mai fost împuşcat şi pe cine îl mai păştea primejdia întemniţării. De frica bolşevcilor, unii oameni parcă îşi pierduseră graiul. Vorbeau prin semne şi tăceau ca la priveghi, căci orice glumă putea fi naiba ştie cum răstălmăcită. Agenţii secreţi recrutaţi din rândurile sărăcimii mişunau pretutindeni. Ei picau sositori la clăci, la şezători, la poarta bisericii, oriunde s-ar fi adunat doi-trei gospodari, ca să poată trage cu urechea şi să-şi ticluiască apoi denunţurile.

Frica de ruşi domnea şi în casa noastră. Moşul, Gheorghe Morar, născut în 1864, şi moşica Ana, născută în 1869, umblau cu lacăt la gură, căci nu vroiau ca la adânci bătrâneţe să fie aruncaţi după gratii. Dar noaptea, înainte de culcare, după ce suflau lampa, bunicii, cât şi mama mea, Maria, mă îndemnau ca să mă rog la Dumnezeu să se întoarcă românii. Şi mă rugam în fiecare seară, iar dimineaţa mă tot uitam înspre drumul mare, crezând ca iată-iată înspre sat se vor slobizi coloane de bravi ostaşi români. Cu venirea românilor mă amăgeam în fiecare zi. Coloanele lor aşa şi nu se iveau de după crestele dealurilor. La 1 aprilie 1941, am văzut, totuşi, drumul ce trecea prin satul nostru inundat de oameni. Înspre Adâncata (Hliboca de azi) curgeau amândouă Pătrăuţurile, Igeştii, Crasna, Ciudeiul, Budineţul, Cireşul, Crăsnişoarele, cea Veche şi cea Nouă, Bănila Moldovenească, Dăvidenii, precum şi sate de mai departe, de sub creierii munţilor. Bătrâni cu plete albe păşeau îngânduraţi, alături de bărbaţi tineri şi feciori voinici şi drepţi ca brazii. Femeile, îmbrăcate în sumane sau în cojoace, aveau pe umeri câte o trăistuţă cu merinde, iar de mâini îşi ţineau copilaşii sau nepoţii. Unele femei îşi alăptau pruncii din mers. Din ogrăzi ieşeau grupuri de cupceni şi se alăturau coloanei care se lungea, se îngroşa, de parcă toată Bucovina subjugată ieşise la drumul ce avea să devină a patimilor. Noi nu înţelegeam încă ce se întâmplase. Mama şi bunica îşi făceau semnul crucii, iar moşul, cu coatele sprijinite pe gard, urmărea în tăcere coloana ce începea să dispară după o cotitură a drumului.

Dar îndată mare veste că românii din Bucovina nu mai vroiau să trăiască sub stăpânire sovietică, că ei mergeau la Adâncata ca să li se aprobe cererile privind plecarea lor definitivă în România, a făcut ocolul satului. Şi satul a început să fiarbă: unii nu se îndurau să-şi lase avutul agonisit prin sudoarea frunţilor, alţii se codeau, alţii îşi pregăteau merinde de drum, iar alţii îl cătau pe Lazăr Furnică, un tânăr cu câteva clase făcute la Liceul „Regele Ferdinand” din Storojineţ, ca să le scrie grabnic cererile şi să ajungă din urmă coloana ce se îndrepta spre Adâncata. Spuneau unii din acei ce au fost la 1 aprilie 1941, la Adâncata că un şef mare văzând atâta popor adunat în centrul raional ar fi întrebat:

– Ce doriţi, oameni buni ? Şi încotro v-aţi pornit, de v-aţi luat şi merinde cu voi?

– Noi mergem în România, în ţara noastră, la fraţii noştri, că aici nu-i chip de trăit, i-ar fi răspuns cineva din mulţime. Semnaţi-ne cererile, cum le-aţi semnat germanilor şi polonilor. Dacă nu ne daţi drumul, noi trecem graniţa!

Acest şef din raion s-a urcat pe o masă şi a început să-i ameninţe:

– Duceţi-vă acasă, vedeţi-vă de treburi, c-om da ordin să fiţi arestaţi. Mulţimea s-a înfierbântat. Şi oamenii strigau:

– Mincinoşilor, ziceţi că ne-aţi adus libertate, dar acum vedem noi cât costă „libertatea” voastră. Noi ne ducem la graniţă. Arme nu avem şi să nu vă luaţi din urma noastră!

Revoltată, mulţimea a ieşit din Hliboca şi, prin Petriceanca, s-a îndreptat spre Suceveni. Cei care au putut, au intrat în biserică, să ceară binecuvântarea preotului. Dar imediat au venit acolo grăniceri călări, care s-au dat deoparte şi aşteptau. A sosit generalul Eriomenko, care s-a urcat pe-o rădăcină şi a strigat:

– Împrăştiaţi-vă pe la casele voastre şi creşteţi-vă copilaşii că n-o să ajungeţi unde v-aţi pornit!

Şi preotul din Suceveni, Ivaniuc, tot i-a rugat să nu meargă la graniţă, dar oamenii erau atât de îndârjiţi, încât nici nu mai vroiau să audă ce li se spune. Le era dor de libertate, de neamul lor, de ţara pe care sovieticii o ciuntiseră. Cupcenii noştri, tineri şi bătrâni, au pornit şi ei cu norodul spre graniţă. Oamenii mergeau pe drum, iar grănicerii călări prin şanţuri. Grănicerii nu intrau în vorbă cu oamenii, nu-i ameninţau, atât doar că unul l-a lovit cu sabia peste mână pe un ţăran din fruntea coloanei care ducea crucea luată din biserica din Suceveni.

Când miile de români de pe Valea Siretului au ajuns la Varniţa (aşa se numea cornul pădurii dinspre Fântâna Albă) şi când până la graniţă mai erau doar 3-4 kilometrii au tras câteva focuri în aer. Nimeni nu credea că o să fie împuşcată atâta lume, de aceea coloana nu s-a oprit. Deodată, însă, au început să ţăcănească mitralierele. Cădeau românaşii ca snopii de secară.

Un frate de-al mamei, Andronic Morar, s-a izbit la pământ şi glontele i-a trecut printr-o îndoitură a sumarului. De frică, a rătăcit vreo patru zile prin pădure. Marta Şorodoc, fată de 18 ani, avea un frate mai mare care îşi continua studiile în România. Avea biata cupceancă liceul neterminat şi vroia şi dânsa să treacă graniţa, ca să-şi poată termina învăţătura în limba maternă. Avea păr lung şi mătăsos şi după ce au împuşcat-o, grănicerii au tras-o de cozi şi au aruncat-o într-o groapă comună, în care se mai zbăteau şi oameni ce aveau să fie îngropaţi de vii. Arcadie al lui Toader Plevan din Cupca a fost rănit şi transportat la spitalul din Hliboca, dar acolo nu i-a fost acordat nici un ajutor medical. A fost aruncat de viu într-o groapă din cimitirul evreiesc, pe faţă i-au pus sumanul, iar deasupra au dat lut. Un hlibocean care a fost silit să facă acest lucru, avea să povestească mai târziu despre acest act de barbarism autorităţilor româneşti. Împuşcaţi şi zvârliţi într-o groapă comună au mai fost cupcenii Ion Gâza, Arcadie Palicârja, Ion Belmega. Ce frică şi ce amar au îndurat părinţii acestora! Greu i-au crescut, i-au ferit de primejdii şi nici nu le-au putut închide ochii, nici n-au avut voie să-i înmormânteze. (…)

După masacrul de la graniţă, oamenii dormeau prin stoguri de fân de teamă să nu fi ridicaţi. Cei care n-au ajuns în satele lor, erau haituiţi prin păduri, împuşcaţi şi îngropaţi unde se nimerea. În satul Cupca au intrat nişte soldaţi cu ochii mici, urâţi şi negri la suflet. Intrau în capeliţe şi spărgeau icoanele cu baionetele. Cred că erau strănepoţii tătarilor de altădată. De partea acestora s-au dat şi cozile de topor. Umblau de la casă la casă, se urcau prin poduri, scotoceau prin tot locul, ca să pună mâna pe cei care se ascundeau, ferindu-se de ochii autorităţilor. Pe cei care îi arestau, îi dezbrăcau şi-i purtau prin sat ca pe nişte vite.

Oamenii care mai ieşeau din păduri, intrau în curţile gospodarilor şi cereau furci, hârleţe, ca să spună celor ce-i hăituiau că n-au fost la graniţă, ci veneau de undeva de la lucru. Toată primăvara anului 1941 n-au contenit prin satele noastre împuşcăturile. Jalea şi groaza au umplut casele românilor, căci începuse nimicirea noastră ca neam, dezrădăcinarea noastră de pe moşia strămoşească.”

Fragment din cartea „Viaţa trece, amintirile rămân” de Magdalina Morar, Storojineţ, 2006, ediţie îngrijită de Eleonora Schipor

Leave a Response »

 

Mărţisor de dac Duminică, feb. 24 2013

Povestea:

Potrivit mai multor surse Tradiţia Mărţişorului are o vechime de 8000 de ani (Arheologii români au găsit în aşezarea preistorică de la Schela Cladovei,  pietre de râu cu urme de vopsea albă şi roşie. Împletirea celor două culori ar putea simboliza geneza şi regenerarea vieţii). 

La un popor agro-pastoral, cum era cel al geto-dacilor, calendarul popular, rezultat din cultul lunar, avea două anotimpuri. Aşadar la data de 1 Martie, strămoşii noştri serbau debutul unui nou an iar Mărţişorul era un fel de talisman, destinat să poarte noroc. El se oferea de anul nou împreună cu urările, străvechi, neschimbate până azi, de bine, de sănătate, de bucurii şi dragoste.

Gestul oferirii mărţişorului, fie de către femei, fie de către bărbaţi, asemenea felicitărilor de azi, poartă în intenţionalitatea lor buchetul de urări oferit celor dragi şi apropiaţi la începerea unui nou ciclu de viaţă.

Din alte surse aflăm că  în folclorul geto-dac, împletirea celor două culori reprezintă o spirală a vieţii, în care roşul şi albul se alătură într-o renaştere perpetuă ţesând ADN-ul magic al ciclului etern al vieţii. Unitate a contrariilor, şnurul mărţişorului duce la contopirea roşului reprezentând focul, esenţa feminină cu albul, simbolizând aerul, învolburarea norilor şi curăţenia zăpezii , fiind asociat înţelepciunii bărbatului.

Sursa:    http://adevaruldespredaci.ro/proiectul-martisor-de-dac/

Leave a Response »

 

Mănăstirea Voroneţ Sâmbătă, feb. 23 2013

Tradiţia aşează pe valea râului Suceviţa, între dealuri, o biserică din lemn şi o schivnicie de pe la începutul veacului al XVI-lea. Legenda spune ca, mai târziu, pentru răscumpărarea a cine ştie căror păcate, o femeie a adus cu carul ei tras de bivoli, timp de treizeci de ani, piatra necesară actualei construcţii. Documentar, mănăstirea este atestată la 1586 ca rezultat al iniţiativei mitropolitului Gheorghe Movilă. 

Monumentul este în realitate ctitorie comună a familiilor Movileştilor (mari boieri, cărturari şi chiar domnitori ai Moldovei şi Ţării Româneşti, sec. XVI-XVII). Construit în stilul arhitecturii moldoveneşti – îmbinare de elemente de artă bizantină şi gotică, la care se adaugă elemente de arhitectură ale vechilor biserici de lemn din Moldova, edificiul, de mari proporţii, păstrează planul trilobat şi stilul statornicit în epoca lui Ştefan cel Mare, cu pridvorul închis. Notă aparte fac celelalte două mici pridvoare deschise (stâlpi lega
ţi prin arcuri în acoladă) plasaţi mai târziu pe laturile de sud şi de nord, prin excelenţă „munteneşti”.

Ele constituie un evident ecou al arhitecturii din Ţara Românească. Se menţin firidele absidelor, chenarele gotice din piatră şi ocniţele numai la turlă, inclusiv pe baza ei stelată. Incinta este un patrulater (100×104 m) de ziduri înalte (6 m) şi groase (3 m) prevăzute cu contraforturi, metereze, drum de strajă, patru turnuri de colţ şi unul cu paraclis peste gangul intrării (stema Moldovei); se mai află încăperi ale vechii case domneşti şi beciuri unde ar fi fost ascunsă o fabuloasă avere (Ion Neculce).

 

Sursa : http://ioneldumitriuphotography.blogspot.ro/

Leave a Response »

 

Romania,gura de Rai Duminică, sept. 23 2012

Romania este o tara  frumoasa fiind comparata deseori cu o „gura de Rai”.

 

Peisajul superb  si impresiile unor straini despre Romania le puteti afla din cel mai frumos film realizat recent,”Wild Carpathia”.

Vizionare placuta!

http://www.youtube.com/watch?v=bUtaLeQqB40&feature=related

Leave a Response »

 

Iarna la noi-expozitie la Muzeul de istorie din Bucuresti Duminică, ian. 8 2012

Aproape de Ajunul Crăciunului, când românii pregăteau cadourile, masa şi toate cele specifice acestei perioade, la Muzeul Naţional de Istorie a României avea loc vernisajul expoziţiei foto-documentare „Iarna la noi”, o încercare de redare a iernii româneşti prin imagini, documente şi texte îmbinate cu grijă.

 „Expoziţia îşi propune să ne readucă în memorie câte s-au întâmplat în această perioadă iarna. Pentru că iarna apare ca un perioadă în care s-au întâmplat multe evenimente majore. Ca de exemplu, cum a încercat în anii 101-102 Decebal să întoarcă soarta unui război, când au avut loc ultimele bătălii din războiul de independenţă sau când a fost o parte din teritoriul României ocupată. Această expoziţie nu este una obişnuită şi sper ca din acest motiv să fie admirată de cât mai mulţi curioşi”, au început vernisajul organizatorii, în prezenţa directorului general al instituţiei, dr Ernest Oberlander-Târnoveanu.

Prin imagini şi documente s-a demonstrat că iarna nu înseamnă doar sărbători, colinde şi zăpadă, ci şi istorie. Iarna a fost martoră a multor evenimente importante şi speciale din trecutul nostru. Pe timp de iarnă, dacii treceau Dunărea îngheţată şi atacau proviciile romane din Balcani iar în acelaşi anotimp, a avut loc dezastrul armatei române în primul război mondial, retragerea în Moldova şi rezistenţa eroică din iarna lui 1917.

Alte evenimente petrecute iarna, aduse în discuţie de organizatori, ar fi Unirea din 1859 şi cea din 1918, dar şi numeroase revoluţii şi răscoale. În anotimpul alb s-au petrecut şi întâmplări mai puţin violente. De pildă, o mulţime de premiere jurnalistice (primul cotidian, prima gazetă transilvăneană tipărită în întregime cu caractere latine sau prima publicaţie de folclor), înfiinţări ale unor instituţii de ştiinţă (Institutul Social Român, Institutul Geologic) sau inaugurări ale marilor instituţii de spectacol: Opera Naţională, Filarmo­nica Română, Teatrul Naţional din Iaşi şi altele.

Nu am avut cum să uităm nici inaugurarea edificiului Universităţii din Bucureşti şi al Ateneului Român ori debutul literar al lui Mihai Eminescu din mijlocul iernii, în ianuarie 1866.

Desigur, printre toate acestea, iarna înseamnă, de demult, bucuria copiilor şi a adulţilor, emoţia deschiderii cadourilor, a sărbătorilor şi a obiceiurilor implicate de acestea. Pentru aceia care doresc să admire o serie de lucruri din patrimoniul Muzeului de Istorie şi imagini cu România de acum câteva veacuri, o pot face până la20 februarie 2012 la muzeul amintit.

Sursa:Jurnalul national

Leave a Response »

 

Strategii didactice de explicare a unor fenomene istorice.Tema:Formarea Tarilor romane Duminică, feb. 13 2011

Formarea tarilor romane este un subiect dificil  pentru elevii de origine romana participanti la cursul LCCR , dar foarte important, chiar indispensabil  in algoritmul invatarii principalelor etape din istoria poporului roman.

Pentru a face trecerea de la prima etapa (Stramosii nostri,dacii si romanii) la urmatoarele etape ,formarea poporului roman si formarea primelor state romanesti(amintite intr-o lectie precum Unirea Principatelor Romane  de la 1859), este necesar „sa acoperim” cu informatii accesibile si utile o perioada de cateva secole.

Tema este cuprinsa in programa pentru invatamantul gimnazial dar am aplicat-o cu succes la grupa mixta formata din elevi de gimnaziu (an de studiu II si III) si elevi de scoala primara clasa a IV-a  si a V a(an de studiu II si III).

Subiectul propus s-a realizat in doua ore si a constituit baza pentru achizitionarea unor notiuni istorice , informatii, pentru imbogatirea vocabularului in scopul cunoasterii unor texte literare  pentru urmatoarele  ore.Derivatii:

Voievodul Dragos-Legenda Moldovei

Voievodul Matei Basarab-Povestea locului de la Posada, utilizand imaginea Cronicii Pictate de la Viena

Tatarii- textul „Stejarul din Borzesti” (adaptat)

Tara Romaneasca si Moldova- Evenimentul Unirii din 24 ianuarie 1859,  A.I. Cuza, originea denumirii Romania .

Lectia s-a desfasurat prin impartirea clasei in trei grupe.Prima grupa formata din cititorii celor patru texte , a doua formata din cei care au povestit continutul dialogurilor si a treia din cei care au formulat ideea principala a textului povestirii.

Interdisciplinar, lectia a urmarit la limba romana:  dialogul, transformarea vorbirii directe in vorbire indirecta,formularea ideii principale .

Iata fisele de lucru:

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

-Bunicule, ce este istoria?

–Istoria este o ştiinţă care studiază trecutul omenirii adică tot ce s-a întâmplat cu oamenii, popoarele şi ţările de la început şi până în prezent.

 -Cum putem afla ce s-a întamplat în trecut?

– Unele lucruri le putem şti cercetând cărƫile vechi, tablourile pictate cu mult timp în urmă, ruinele cetăƫilor şi ale caselor, castelele, mormintele, obiceiurile şi tradiƫiile unui popor.

– Cum se numesc cei care se ocupă cu studiul istoriei?

 -Ei se numesc istorici şi sunt ajutati în cercetările lor de arheologi, antropologi şi multi alƫi oameni de ştiinƫă.

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

 -Bunicule, cum s-a format poporul român?

–Poporul român s-a format din convieƫuirea dacilor cu romanii în primele trei secole d.H. (în Sud,Sud-Vest, Vest şi o parte din Transilvania) iar mai târziu cu migratorii care s-au aşezat pe teritoriul României de azi. Aceste popoare importante au fost slavii, ungurii,saşii.

 -El s-a numit de la început poporul român ?

 -Nu, românii erau cunoscuti sub denumirea de vlahi.

-Cum trăiau vlahii? Aveau o ƫară cum era în timpul regilor daci Burebista sau Decebal?

-Nu, nu aveau o singura ƫară.Ei trăiau în sate construite în zone de deal , de munte sau la câmpie , protejate de păduri şi ape curgătoare.Aveau conducători care stăpâneau teritorii restrânse, adică mai multe sate .Erau atacaƫi des de popoare migratoare venite din Asia, dintre care cei mai periculoşi au fost tătarii.

.––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

– Bunicule, cine erau tătarii?

– Tătarii erau un popor migrator venit de pe continentul Asia.Erau călăreƫi foarte buni . Ei nu cultivau pământul pentru a avea cereale,legume şi fructe.

 – De unde îşi luau hrana?

– Tătarii atacau satele şi le dădeau foc .Jefuiau locuitorii şi omorau pe cei care se împotriveau lor. Erau nemiloşi.

– Cum au reuşit românii să-i înfrunte?

– Românii s-au unit sub conducerea unor conducători curajoşi şi puternici care au organizat armata.Aceştia stăpâneau teritorii întinse numite ƫări.

– De ce s-au numit ƫări?

– Cuvantul ƫară vine de la cuvântul ƫarină care înseamnă pământ.

– Aceste ƫări aveau nume?

– Da.De obicei purtau numele conducătorului lor.Conducătorii se numeau voievozi.

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

 – Bunicule, care au fost primele ƫări româneşti care au avut numele lor ?

– Aceste ƫări au fost: Ţara Moldovei la est de Carpaƫi , Ţara Româneasca la sud de Carpaƫi , Dobrogea între Dunăre şi Marea Neagră, Transilvania în interiorul munţilor Carpaƫi.

 – Se cunosc numele primilor voievozi ?

– Da. Voievodul Moldovei se numea Dragoş, cel al Ţării Româneşti se numea Matei Basarab, cel al Dobrogei se numea Dobrotici .

– Şi în Transilvania?

– Transilvania a fost cucerită de regele Ungariei care a adus unguri şi saşi să locuiască în zonele Sibiu, Braşov,Harghita, Bistriţa.

 – De ce?

– El dorea să oprească venirea tătarilor în Ungaria . A construit cetăţi de apărare conduse de oameni supuşi lui. El nu avea încredere în români pentru că le luase ţara.

– Regele ungar a cucerit doar Transilvania?

– Da. El a încercat să-i supună pe domnitorul Dragoş (in Moldova) şi Matei Basarab în Ţara Româneasca dar nu a reuşit.

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

prof.lccr Gina Dumitriu-TERNI

Leave a Response »

 

Ȋn căutarea comorii – joc interactiv pentru evaluarea cunoştintelor de istorie Sâmbătă, mai 15 2010

 

Obiectivele didactice la lecƫiile cu conƫinut istoric despre originea poporului român sunt greu de atins datorita unor condiƫii obiective:

-grup ţintă eterogen,cu diferenƫe mari vârstă între elevi ( exemplu: de la 7 ani la 12 ani);

-disciplina este opƫională, participarea şi evaluarea sunt doar pentru informarea didactică;

– nivel mediu de cunoaştere a limbii române .

Iată o fişă de lucru pentru consolidarea/sistemarea cunoştinƫelor de istorie la clasele primare dar şi o metodă de a evalua participativ elevii.

In cautarea comorii

Indicaţii :

–          Se pot forma grupe de câte 2 elevi,unul cu vârstă de cel puƫin 6 ani,altul cu vârsta de 9-10ani;

–          Fiecare pagină se citeşte cu voce tare,urmărindu-se citirea corecta şi înƫelegerea mesajului;

–          Evaluarea parţială este la sfârşitul fiecărei pagini;

–          Diploma obţinută este echivalentul unei note ,precizându-se copiilor acest aspect.

    prof. LCCR Gina Dumitriu                                                                                                                               

Leave a Response »